Make-up

Despre mine și colecția mea – partea I

Salut! Eu sunt Cristina. Nu sunt make-up artist, blogul nu este sponsorizat de nimeni, sunt studentă la medicină și îmi place să mă machiez, să învăț lucruri noi despre machiaj și să le împart cu alți oameni care vor să învețe.

Ținând cont că acest blog s-a născut din dorința mea de a-i ajuta pe cei care vor să afle despre machiaj (tehnici, produse, pensule), mi s-a părut potrivit să încep cu a-mi prezenta (mini)colecția mea. Este o colecție mică dar în creștere, iar pentru un începător, e mai mult decât suficient. Voi face și mini-recenzii ale produselor, iar la final voi adăuga si link-uri către site-urile de unde pot fi cumpărate. Să începem, deci.:)

Later edit: Am vrut să fac o singură postare, dar mi-am dat seama că ar fi mult prea lungă, așa că am divizat-o în patru părți.

Produse pentru față

 Pentru început, fondul de ten de care m-am îndrăgostit este Stay Matte de la Rimmel. Are o textură aerată, de spumă, ceea ce îl face să se întindă ușor, să acopere foarte bine și nu îți dă senzația neplăcută de încărcare.

BB cream-ul de la Garnier îl folosesc în general atunci când nu vreau acoperire mare,ci mai degrabă hidratare și o ușoara culoare. 

Am trei corectoare de la ELF in trei nuanțe diferite, pe care le folosesc în funcție de ce look vreau sa realizez. Nuanța închisa, HD Lifting Concealer (medium), o folosesc pentru conturarea feței, în combinație cu Under Eye Conceal and Highlight (fair/glow), pentru a aduce culoarea mai apropiată de cea a tenului. Corectorul  in nuanța light/glow îl folosesc pentru cearcăne și pentru iluminare după aplicarea culorii închise. Puterea de acoperire a corectoarelor este una satisfacatoare, iar textura lichidă le face foarte ușor de întins, fie cu degetele, pensulă sau beautyblender.*

Că tot veni vorba de beautyblender, am fost foarte încantată când am găsit alternativa, mai ieftină, a celui original, în Carrefour, la aproape o treime din preț. Nu aș spune că este un must-have, dar aplicarea fondului de ten, a corectorului, estomparea (blending-ul) conturului și iluminatorului se fac mai ușor și fără urmele inestetice de pensulă. Pentru mine, a fost o investiție foarte bună.

Bronzerul, de la She Stylezone (cred că se găsește doar în magazinele DM), este pudră, foarte bine pigmentat și  se întinde foarte ușor. Nu se ia foarte mult pe pensulă,fiind ușor de ”dozat”.

Blush-ul de la Maybelline, în nuanța Coral Fever, este unul dintre preferatele mele. Se întinde ușor, este pigmentat și nu umple pensula.

Doua iluminatoare de la ELF, unul pudră ”Shimmer” și cel cremă. Cel pudră, la prima vedere nu m-a impresionat, pensula cu care vine nu este ideală dar merge. Având culoarea galbenă, pe fondul de ten nu prea se observă. Cel cremă, în schimb, se aplică ușor și dă o strălucire naturală și frumoasă pielii.

Nu în ultimul rând, pudra compactă So Clear de la Miss Sporty. O am în varianta transparentă și o folosesc pentru fixarea machiajului, în principal a anticearcănului. Nu e translucidă, are suficient pigment cât să nu facă fața albă în pozele cu bliț si cât să nu se observe peste machiaj.

– Stay Matte Rimmel London – http://www.emag.ro/fond-de-ten-rimmel-stay-matte-200-3607342675797/pd/DGHZJBBBM/

– Garnier BB Cream – http://www.emag.ro/crema-coloranta-pentru-ten-garnier-bb-cream-miracle-perfector-medium-3600541170582/pd/DGRBJBBBM/ și varianta pentru ten gras: http://www.emag.ro/crema-coloranta-pentru-ten-garnier-bb-cream-miracle-skin-perfector-oil-free-light-40-ml-3600541194410/pd/DBN1BMBBM/

– ELF Under Eye Conceal and Highlight – https://www.eyeslipsface.com.ro/corector-si-primer/anticearcan-iluminator-3.html

– ELF HD Concealer and Lifting https://www.eyeslipsface.com.ro/corector-si-primer/corector-hd-lifting-e-l-f-studio-2.html

– Beautyblender – varianta pe care o am eu o găsiți la Carrefour sau, la același preț aici

– Blush Maybelline – http://www.emag.ro/fard-de-obraz-maybelline-ny-face-studio-blush-90-coral-fever-6-5-g-3600531209643/pd/D7H5X3BBM/

– Bronzerul îl găsiți în magazinele DM

– Pudra So Clear Miss Sporty – http://www.emag.ro/pudra-compacta-miss-sporty-so-clear-01-3607349791490/pd/DH3YZBBBM/

– Iluminator pudra „Shimmer” ELF – https://www.eyeslipsface.com.ro/iluminatoare/blush-shimmer-1.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s