Make-up

Elmiplant Skinnergy – review

Vă vorbeam într-un articol precedent despre faptul că nu prea am încercat branduri româneşti. Acum ceva timp căutam prin Kaufland o cremă de corp nouă şi am dat peste gama Skinnergy de la Elmiplant. Am petrecut ceva timp în fața raftului ca să mă hotărăsc ce aromă vreau să cumpăr. M-am decis  într-un final la cea cu extract de goji dar cred că o să le încerc pe toate până la urmă.

Ce m-a făcut s-o cumpăr a fost parfumul, în primul rând. E foarte fresh şi persistă pe piele destul de mult, mai mult decât orice cremă de corp pe care am încercat-o până acum. Nu are parabeni, parafină şi nici coloranți.Se absoarbe foarte rapid fără să lase senzația de piele grasă. Hidratarea este extrem de bună şi durează foarte mult. Față de ten, care e mixt spre gras, am piele normală, chiar deshidratată şi, în sezonul rece e binevenită cât mai multă hidratare. Iar crema de la Elmiplant face față, fără nicio problemă, provocării.

E adevărat că nu ştiu dacă hidratarea persistă chiar 48 de ore (pentru că o aplic după fiecare duş), dar cel puțin o zi întreagă, pielea mea nu mă mai strânge şi nu se mai simte uscată. Nu ştiu cum arată o piele energică dar, senzația de după aplicarea cremei este una foarte revigorantă şi cred că este perfectă şi pentru lunile de vară când ai nevoie de un „pick-me-up” răcoritor.

Cred că este prima cremă pe care o voi termina şi din care o să scurg şi ultima picătură. De curând am aflat că au aceeaşi gamă de creme şi pentru ten. Abia aştept să le încerc!

Voi cum vă întrețineți pielea în sezonul rece? Ce creme folosiți? 

Anunțuri

3 gânduri despre „Elmiplant Skinnergy – review

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s